se-aseaza pe varf de
deget domnisoara-ceea si-mi intinse-o mana sa urc din palma langa ea. s-a
ghemuit sarutandu-si genunchii cu ochii inchisi privindu-ma prin pleoape. "te vad alb" imi spuse oftand muscandu-si buzele cu sete. isi
scoate suvita de par rosie din coltul gurii si o da dupa ureche cu patru
degete, incepand cu cel mic, sfarsind cu aratatorul, si apoi invers. isi
umezeste buzele si trage aer in piept. "de
ce esti si tu alb?". si eu?

"noaptea-i alba,
chiar daca tu nu o vezi asa, sau nu o numesti asa. negrul nu este decat o
nuanta de alb. dar stii ce-i mai alb ca albul? iadul."

am dat din cap, semn
ca am inteles (de fapt nu am inteles). ea s-a linistit. era desculta. avea doua
degete de la picior (ul stang) semi-impreunate. "ieri a fost sirena" am gandit fara sa vreau in timp ce
alt gand imi invada constientul. "e
desculta! aici, printre atatea cioburi si unghii rupte in carnea mainilor altor
pierduti" "si sangele-i de un alb mai alb ca iadul". albul curgea din talpi in amprenta degetului pe care
stateam.

dar nu va-nchipuiti
ca degetul era al meu. nu. era al Lui, din mana lui, din trupul lui. dar nu-i
vedeam chipul, chipul era alb. la fel si trupul. si mana. si degetul.

ne trezim amandoi
intr-un alb mai alb ca albul cu ochii deschisi si degetele-ncrucisate privind
un punct cum tremura si se mareste de fiecare data cand clipim. si aripi trec
pe langa noi si ceruri se deschid. si degetul isi las-amprenta pe un zid. dar
sufletele noastre inca ard faclii.
"sunt, doamne, si ingeri ce zguduie raiul, raiul din temelii"


 

 

  • Share/Bookmark