Mama de Mircea Micu (1937-2010)

Imi scrie mama “Ti-am facut mormant ,
ca nu se stie ce si cum si cand,
tu chiar daca te tii in Bucuresti,
stiu eu cat de strain si singur esti.
Are gardut de fier ce ne desparte,
dar fi-vom mai aproape dupa moarte,
e din beton sa nu fi suparat,
dar toti vecinii s-au asigurat .
Ti-am pus compot de visini si gutui
si daca vrei sa ti-l trimit sa-mi spui.
A venit toamna, vremea e ploioasa
si nu stiu daca ai sa poti veni pe-acasa.
Sa nu te culci tarziu stiu eu cum esti
si sa te-mbraci mai gros sa nu racesti.
Noroc si sanatate, dragul meu!
Mormantul de beton l-am platit eu…”

prea tarziu

din cand in cand te-apropii

stea, lumina orbitoare

suflet incatusat de timp

intre pamant si soare;

ma privesti ca pe-o ninsoare

ca pe-un cantec de demult

te pierzi intr-o-mbratisare

ma ratacesc in cuvant;

suntem ca o sarutare

ca un stol de risipiri

suntem picaturi de mare

ramasite din iubiri;

ne-ntoarcem in izvoare

in pieptul nostru pustiu

a trecut doar o secunda

o secunda prea tarziu.

din cand in cand te-apropii

stea, lumina orbitoare

suflet incatusat de timp

intre pamant si soare

ma privesti ca pe-o ninsoare

ca pe-un cantec de demult

te pierzi intr-o-mbratisare

ma ratacesc in cuvant

suntem ca o sarutare

ca un stol de risipiri

suntem picaturi de mare

ramasite din iubiri

ne-ntoarcem in izvoare

in pieptul nostru pustiu

a trecut doar o secunda

o secunda prea tarziu.

predominant

m-am saturat

de-atatea-ntrebari

si-atatea teorii trase de par

inca sunt mai multa minciuna

decat sunt adevar

ruga

haideti sa ne-asezam cu totii
in genunchi ,
intr-un singur genunchi
pe pieptul sperantei.

de mult

spune-mi, te rog,
de ce?
de ce sa ma inchin?
pentru ca e bine?
pentru ca ma ajuta?
pentru ca ma va ajuta
o forta nevazuta si
atotputernica
tocmai pe mine?
iarta-ma , Doamne!
dar nu mai cred de mult
in izbavire.

adevar.

inca-i noapte sub pasii mei
greoi si singuratici
ating pamantul cu varfurile
sa nu te deranjez. 
ma-mbrac incet 
m-aplec peste fruntea ta
sarutand-o
iti las carare de nuferi
catre inima mea
plec
si nu stiu de ce o fac
sufar
ai ajuns sa-mi fii
adevar
in aceasta minciuna
care ma-nconjoara. 

Untitled23.04

Nu mai am ce sa dau
sau in ce sa cred
incerc sa vad viitorul
sa ne vad
sa simt iubire
dar nu mai cred demult
in izbavire.

minciuna.

 

aceasta adunatura de ganduri
de pasi, de clipiri
nu-i reala.
nu exista pas , nu exista mana,
nu exista clipire.
ochii in care privesti.
lacrimile pe care le gusti.
buzele pe care le saruti.
nu exista.
 
omul pe care tu-l iubesti
pe care-l tii de mana
acest om
in care tu ai ales sa crezi
e o minciuna.

enumeratie

 

viata mea e
o naluca,
un fir de ata agatat de cer;
un zambet aiurit, pe fuga
melancolie, fara un cercel.
 
sunt o secunda;
cuvant pe varful limbii, negrait
un om ce-si construieste
din tarana
coloana lui, spre infinit.

ultima dorinta

as vrea sa ma-ngropati in cer
in zbor de vulturi
sa-mi prindeti aripi
de ganduri
sa redevin mister

Next »

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro